Logo Small

55Jazz, improvizatii si materiale pentru un mediu prietenos

Minimalismul nu inseamna simplitate, ci doar sa obtii din putin cat mai mult posibil. Iar despre o locatie mica pe care reusesti s-o transformi doar prin amenajare intr-un spatiu vizibil incapator, cochet si multifunctional, se poate spune, asadar, ca este minimalista...

In 55Jazz poti lua insa in calcul si personalitatea puternica pe care o degaja, asa ca obtii un spatiu minimalist-chic...

Situat pe strada Franceza, 55Jazz este unul dintre barurile din Centrul Vechi cu impact nu doar sonor, ci si vizual, distinctiv prin ambientul sau, care atrage in fiecare seara o multime de tineri.

Desi directia tematica a decorului este data de numele localului, iar imaginile de pe pereti si mozaicurile creeaza directia vintage a ambientului,  jazzul reprezinta insa in mintea tuturor varietatea culturala. Jazzul mai inseamna si valorizarea comunitatii, de aceea ambientul creat a mizat pe pe energia fuzionarii si o stare de spirit generala valoroasa pentru clientela tanara, cu gusturi artistice. Iata de ce mediul avea nevoie cu atata mai mult de amenajari care sa creeze potential de dialoguri si prietenii noi. Mobilierul a fost aranajat in mici armonii vizuale, cu mese modulare ce pot fi usor mutate una langa alta, pentru grupuri extinse si imprieteniri ad hoc. Alternativ, alte mese, rotunde,  creeaza sentimentul egalitatii in grupurile mai mici.

Vi se pare ca suna ca si cum ne-am fi gandit prea departe si la prea multe deodata?

De fapt, jazzul inseamna improvizatie, iar Sensio a facilitat improvizatia ambientala mizand pe elementele de decor la fel cum se vine cu notele pentru o piesa. Asa cum orice tema muzicala incepe cu un ton si se termina cu el, jucandu-se pe o gama limitata de sunete, si tema ameanjarii noastre din 55Jazz a pastrat cateva „note” cheie de culoare si cateva forme distincte de scaune. In simfonia alb-negru sau sepia intretinuta de ilustratiile vechi si lemnul alb folosit in decor, apare si un albastru-verde energic, care scoate in evidenta aici scaunele, dincolo spatarele canapelelor confortabile sau mozaicul de pe peretele barului.

Spatiul este punctat cu un produs deja de impact din portofoliul Sensio: scaunul Numero 0.1., una dintre piesele de rezistenta  in amenajari cu simboluri „cifrate”. Spatarele cu numarul cinci si indraznetul albastru, nici turcoaz, dar nici marin, atrag vizual si creeaza puncte de focus, oprind privirile pentru o scurta pauza. De altfel, simbolistica numerelor are succes atat la clientela cafenelor si cluburilor, cat si la noi, cei care amenajam localurile, pentru ca permite personalizarea mai eficienta a spatiilor.

Mai mult, aceste scaunele tip bistro, din lemn de fag lacuit, matifiat, sunt atat de versatile si variate incat se poate miza pe orice combinatie de forme si chiar culori, cat timp cat se pastreaza esenta naturala a lemnului si finisajele acestuia. Functionalitatea si echilibrul lor este principala miza. Intr-un final, la  55Jazz, obisnuitii localului ar clasifica nota generala ca pe una artistic-moderna, boema-fashion sau chiar hipster-eco-friendly. Desi baza stilului deco este furnizata de imagini si culori vintage, instrumente muzicale si mozaicuri retro, tematica mobilierului este foarte actuala si atractiva. Ea ilustreaza o mica diversitate de opinii si viziuni artistice, intr-un mediu restrans spatial, dar nu si vizual. Un loc care creeaza prietenii si fidelizeaza publicul.

Login

Visit Us On FacebookVisit Us On Pinterest